Șoferii care circulă mâine, 30 septembrie, pe autostrada A1, Centura Timișoara Sud și mai multe drumuri naționale din vestul țării ar putea fi trași pe dreapta de polițiști. Nu este vorba însă despre un control rutier obișnuit, ci despre o amplă anchetă de trafic prin care autoritățile vor să afle de unde vin șoferii, unde merg și de ce fac deplasarea.
Verificările vor avea loc între orele 08:00–12:00 și 14:00–18:00. Polițiștii vor opri mașinile și le vor direcționa spre parcări sau alte zone sigure, unde personalul care face ancheta le va adresa șoferilor câteva întrebări. Oprirea ar trebui să fie scurtă, iar apoi conducătorii auto își vor putea continua drumul.
În Timiș, punctele de anchetă vor fi amenajate în cele două parcări de pe Centura Timișoara Sud, dar și pe DN 58A, între Lugoj și Victor Vlad Delamarina.
În județul Arad, șoferii vor putea fi opriți la fostele puncte de trecere a frontierei Nădlac I, pe DN7, Nădlac II, pe autostrada A1, Vărșand, pe DN79A, și Turnu, pe DN7B. Alte puncte vor fi amplasate pe DN57B, la Petnic, în Caraș-Severin, și pe DN66, la Livadia, în Hunedoara. Opririle vor fi făcute pe ambele sensuri de mers.
Întrebările sunt simple și vizează în principal locul de plecare, destinația și scopul călătoriei. În cazul transportatorilor, pot fi cerute și informații despre tipul de marfă transportată, iar pentru vehiculele de transport persoane, despre numărul de pasageri.
Autoritățile precizează că toate răspunsurile sunt anonime. Nu vor fi notate numărul de înmatriculare, numele șoferului sau alte date personale.
Informațiile strânse vor fi folosite pentru studiile de trafic și pentru planificarea viitoarelor proiecte și investiții în infrastructura rutieră.
Anchetele vor continua și în luna octombrie, pe 7, 21 și 28 octombrie. Zonele în care vor fi opriți atunci șoferii urmează să fie anunțate înaintea fiecărei etape.











