Rețele de canalizare și apă finalizate pentru patru localități din Timiș de Aquatim. Un proiect regional de dezvoltare a infrastructurii din Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Valoarea finală a contractului s-a ridicat la 33,4 milioane de lei, fără TVA.
În Ciacova, rețeaua de apă a fost extinsă pe opt străzi, mai exact peste trei kilometri de conducte noi, în timp ce rețeaua de canalizare a fost suplimentată pe trei străzi. Au fost instalate, de asemenea, două stații de pompare a apelor uzate și o conductă de refulare. Pentru localitatea Liebling, lucrările au constat în extinderea rețelei de apă pe două străzi, cu aproximativ 800 de metri de conducte noi.
Infrastructura din Voiteg a fost completată cu o gospodărie de apă, care include un rezervor, o stație de clorinare și una de pompare. La acestea se adaugă un cămin de monitorizare, conducte de transport a apei potabile pe o lungime de peste 12 kilometri și o rețea de distribuție de circa 400 de metri.
Cele mai ample lucrări de extindere a rețelei de canalizare au avut loc în Jebel, unde rețeaua a fost suplimentată pe 45 de străzi. Au fost adăugați peste 24 de kilometri de conducte noi, opt stații de pompare a apelor uzate și o conductă de refulare lungă de peste cinci kilometri.
Această investiție este integrată în etapa a doua a unui proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, desfășurat în perioada 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 239,5 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată majoritar prin fonduri europene. Restul sumei provine de la bugetul de stat, bugetul local și din co-finanțarea Aquatim.










