Se toarnă stratul de uzură pe noul drum de legătură dintre DN 69 și autostrada A1

1 Min Read
Foto: DRDP Timișoara

Lucrările avansează pe șantierul drumului de 10 km care va asigura a treia conexiune rapidă între Timișoara și autostrada A1

A început așternerea stratului de uzură pe primele sectoare finalizate ale drumului de legătură dintre DN 69 (Timișoara – Arad) și autostrada A1. Pe alte tronsoane, continuă lucrările la straturile intermediare, precum și intervențiile la nodurile rutiere cu DN 69, drumul comunal 58 și A1.

Traseul are o lungime de 10 kilometri, va avea profil de drum național cu patru benzi de circulație și va constitui o rută alternativă importantă pentru accesul rapid din Timișoara spre A1, în zona Sânandrei. După deschiderea sa, aceasta va fi a treia conexiune modernă între municipiu și rețeaua de autostrăzi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Antreprenorul lucrării este ARL Cluj S.A. Valoarea proiectului se ridică la 235,88 milioane de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027. Finalizarea este prevăzută cel târziu în toamna acestui an.

Citește: România ar putea primi 60 de miliarde de euro din bugetul UE pe 2028-2034, cu 14 miliarde mai mult față de exercițiul actual

Niciun comentariu

Lasă un răspuns