Județul Timiș, prin Visit Timiș, își consolidează poziția pe harta turismului european
Județul Timiș, prin Visit Timiș, participă în perioada 19–22 februarie 2026 la Belgrade Tourism Fair 2026, unul dintre cele mai importante târguri internaționale de turism din Europa de Sud-Est, promovând proiectul strategic Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 și oferta turistică integrată a județului Timiș.
Prezența la târg este asigurată printr-un stand oficial al Consiliului Județean Timiș, unde sunt promovate patrimoniul cultural al Banatului, experiențele urbane din Timișoara, turismul rural, gastronomia autentică și produsele tradiționale locale. Participarea la acest eveniment internațional reprezintă un pas esențial în strategia de dezvoltare a turismului din Timiș și în poziționarea Banatului ca viitoare Regiune Gastronomică Europeană 2028.
Citește: Cele mai alese bucate din județul Timiș, savurate la Târgul Internațional de Turism din Novi Sad
Componenta culinară este un punct central al promovării, prin degustări de produse tradiționale reprezentative pentru regiune. Vizitatorii descoperă gusturile autentice ale Banatului, de la brânzeturi artizanale și mezeluri tradiționale, până la vinuri locale apreciate, într-un demers care susține identitatea gastronomică a regiunii și potențialul său turistic.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a subliniat importanța strategică a acestui proiect pentru dezvoltarea turismului județean:
„Administrația județeană susține efortul Visit Timiș de a reprezenta Banatul la cele mai importante evenimente de profil. Ne așteptăm ca echipa care va implementa proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028 să aducă rezultate concrete pe partea de dezvoltare a sectorului turistic județean, astfel încât să reușim o creștere semnificativă a numărului de turiști și a pieței de servicii HORECA”, a subliniat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Belgrade Tourism Fair este un reper regional major, cu zeci de mii de vizitatori anual, sute de întâlniri B2B și un număr important de jurnaliști acreditați. Evenimentul se desfășoară simultan cu HORECA-EQUIPMENT Fair, dedicat industriei ospitalității, echipamentelor și serviciilor pentru turism, oferind o platformă extinsă de promovare pentru destinațiile turistice.
Prin participarea la Belgrade Tourism Fair 2026, Timișul își consolidează brandul turistic, promovează gastronomia bănățeană la nivel internațional și își afirmă poziția în competiția europeană pentru atragerea turiștilor, investițiilor și parteneriatelor strategice.
Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 devine astfel un motor real de dezvoltare economică și turistică pentru județul Timiș și pentru întreaga regiune de vest a României.


