Bătaie ca în filme pe o stradă din Hunedoara. Un bărbat a scos cuțitul, iar celălalt l-a lovit cu o țeavă metalică. VIDEO

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
3 Min Read

Scene parcă desprinse dintr-un film de acțiune, noaptea trecută, pe o stradă din municipiul Lupeni, județul Hunedoara. Un conflict izbucnit între doi bărbați s-a încheiat cu unul dintre ei transportat la spital, după ce a fost lovit cu o țeavă metalică. Celălalt avea asupra sa un cuțit și l-ar fi amenințat înainte ca scandalul să degenereze.

Incidentul s-a produs în jurul orei 22:00, după ce un apel la 112 anunța un conflict pe o stradă din Lupeni, unde un bărbat era căzut la pământ. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 41 de ani, din Lupeni, având asupra sa un cuțit, l-ar fi amenințat pe un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani.

În timpul conflictului, bărbatul de 39 de ani l-ar fi lovit pe celălalt cu o țeavă metalică în partea superioară a corpului. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor, bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv, fiind cercetat pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la 112 care semnala un conflict violent pe o stradă din municipiu. În urma cercetărilor desfășurate imediat după incident, oamenii legii au dispus măsuri ferme față de persoana bănuită de comiterea faptelor.

La data de 27 iunie 2026, în jurul orei 22:07, Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un conflict izbucnit pe o stradă din municipiu, unde un bărbat era căzut la pământ.

Polițiștii ajunși de urgență la fața locului au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Lupeni, având asupra sa un cuțit, l-ar fi amenințat pe un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani, din aceeași localitate. În timpul conflictului, bărbatul de 39 de ani l-ar fi lovit pe celălalt cu o țeavă metalică în zona superioară a corpului.

Persoana rănită a fost transportată la unități medicale din Lupeni și ulterior din Petroșani pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În urma probatoriului administrat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lupeni, față de bărbatul de 39 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului și dispunerea măsurilor legale”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
TAGGED:
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns