Ilie Bolojan le-a spus liberalilor din Timiș, în ședința PNL desfășurată luni seara la Timișoara, că este puțin probabil ca România să aibă un nou Guvern în luna august. Premierul interimar a explicat că principala problemă este convocarea Parlamentului, în condițiile în care mulți aleși sunt plecați în concediu.
Potrivit stenogramelor obținute de Antena 3 CNN, Bolojan a subliniat că învestirea unui nou Executiv presupune prezența fizică a parlamentarilor.
„În termenii reali, ca să votezi un guvern, trebuie să convoci Parlamentul. Votul nu se poate face decât fizic, cu prezență fizică. Parlamentarii, și eu sunt tot parlamentar, sunt plecați prin concedii în această perioadă”, a afirmat Ilie Bolojan în fața activului de partid al PNL Timiș.
Liderul PNL a precizat că, dacă Parlamentul ar fi convocat de urgență, este posibil ca o parte dintre parlamentari să lipsească. În opinia sa, tocmai acest lucru ar putea explica de ce formarea unui nou Guvern în luna august este dificilă.
„Dacă mâine s-ar convoca Parlamentul cu prezență fizică, probabil că o parte ar lipsi. Atunci, cei care gândesc aceste lucruri probabil și-au luat în calcul că luna august nu este cea mai potrivită lună”, a mai spus Bolojan.
O poziție neașteptată a lui Bolojan a venit în momentul în care participanții la întâlnire l-au întrebat care va fi direcția pe care liberalii o vor avea cu privire la susținerea unui guvern.
,, În condițiile în care PNL, cel puțin acesta e punctul meu de vedere, și acesta e un punct de vedere personal, dar trebuie să discut și cu colegii din partid, nu va avea de votat un guvern care să avem garanția că duce România în direcția bună, atunci cel mai corect lucru este să stăm în opoziție. În principiu, dacă putem face parte dintr-un guvern care avem garanția că duce România în direcția bună, face ceea ce trebuie, atunci, dacă suntem în guvernare, putem să facem ceva pentru țara asta, să susținem primarii și așa mai departe. Dar, în condițiile date, este foarte greu” a transmis Bolojan.
În acest context, formarea unui Guvern stabil rămâne una dintre principalele mize politice ale perioadei următoare, însă declarațiile făcute la Timișoara arată că instalarea unui nou Executiv ar putea fi amânată până după vacanța parlamentară.










