Carambol cu patru mașini în Timișoara. Două persoane au fost rănite. VIDEO

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Carambol cu patru mașini în Timișoara, soldat cu doi răniți

Momente de panică, în această după-amiază, pe Calea Șagului din Timișoara, după ce patru mașini, oprite la semafor, au fost implicate într-un accident în lanț. Totul ar fi pornit după ce unul dintre șoferi nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de mașina din față, iar impactul a declanșat un adevărat efect de domino.

Sursa: Info Trafic Timișoara

Șoferii care au trecut prin zonă au văzut cele întâmplate și au alertat imediat autoritățile, sunând la 112. La fața locului au intervenit de urgență pompierii, polițiștii și echipajele medicale.

În urma accidentului, două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar una dintre ele, un bărbat de 78 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cele patru mașini implicate au fost avariate, iar circulația se desfășoară cu dificultate.

Toți șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a condus un autoturism pe Calea Șagului, dinspre strada Ovidiu Cotruș înspre calea de acces către o societate comercială din zonă, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, oprit la semafor, condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, acesta fiind, la rândul său, proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani. Toate cele trei autoturisme se aflau oprite la semafor”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns