Cu ocazia Zilei Timișoarei, administrația locală aduce un omagiu celor care au definit prin muncă, curaj și dedicație identitatea orașului
Primarul Dominic Fritz propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara pentru cinci personalități remarcabile: scriitorii Florian Răzvan-Mihalcea și Viorel Marineasa, profesorul emerit Ion Gheorghe Boldea, sora Savia (Liubica Lukacova) și rugbistul Eugen Căpățînă.
Ceremonia de decernare va avea loc sâmbătă, 3 august 2025, la ora 18:00, în cadrul Galei Festive organizate la Filarmonica Banatul.
„Anul acesta, avem onoarea de a recunoaște meritele unor personalități excepționale: doi dintre autorii Proclamației de la Timișoara, un academician care a dus știința timișoreană pe trei continente, o soră franciscană care a redefinit îngrijirea ca act de iubire și credință, și un sportiv emblematic care a scris istorie pentru Timișoara. Este un gest firesc ca orașul să le mulțumească public pentru ceea ce au oferit comunității ” spune primarul Dominic Fritz.
Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara este cea mai înaltă distincție acordată de Consiliul Local, în semn de recunoștință față de cei care au adus prestigiu orașului prin excelență profesională și angajament civic.
Cinci destine care au modelat Timișoara
Prof. dr. Ion Gheorghe Boldea, profesor emerit al Universității Politehnica Timișoara și membru titular al Academiei Române, este una dintre cele mai influente voci ale ingineriei electrice din România. Cu peste două decenii de activitate academică internațională, peste 20 de cărți de specialitate și peste 150 de lucrări științifice prezentate în cadrul conferințelor IEEE, Boldea a dus numele Timișoarei în marile centre universitare și institute de cercetare din SUA, Europa și Asia.
Florian Răzvan-Mihalcea și Viorel Marineasa sunt repere ale vieții culturale și civice timișorene. Amândoi au semnat Proclamația de la Timișoara, document definitoriu pentru România postdecembristă, și au susținut activ transformarea democratică a orașului și a țării. Prin activitatea editorială, universitară și publicistică, au contribuit la consolidarea unei conștiințe civice critice și articulate în spațiul timișorean.
Sora Savia (Liubica Lukacova) este una dintre figurile de referință ale compasiunii în Timișoara ultimelor decenii. Membră a Ordinului Franciscan, a fondat și condus Hospice – Casa Milostivirii Divine, primul centru de îngrijiri paliative din oraș, unde și-a dedicat viața alinării suferinței celor aflați în ultimele momente.
Eugen Căpățînă, fost jucător emblematic al echipei SCM/RCM Timișoara Saracens, este un simbol al performanței sportive. Cu o carieră ce se întinde pe două decenii, Căpățînă a contribuit decisiv la cele 13 trofee majore câștigate de echipa timișoreană între 2009 și 2024, inclusiv 6 titluri naționale. După retragerea din activitate, a rămas în cadrul clubului ca preparator fizic, continuând să își pună experiența în slujba sportului timișorean.
Citește: Dominic Fritz: „Iată că sunt obligat moral să-l apăr pe Cristian Popescu Piedone”




