Cum văd autoritățile județene viitorul centru de la Ciacova, unde minorii vor primi sprijin pentru vindecarea adicțiilor, în special de droguri. Timișul ia lecții de la Occident
Consiliul Județean Timiș caută modele de bună practică din Regatul Unit pentru viitorul centru de recuperare dedicat minorilor cu adicții, ce urmează a fi construit la Ciacova.
Vicepreședintele Alexandru Iovescu a avut o întâlnire de lucru cu Rebecca Shah, Adjunctul Șefului Misiunii Diplomatice a Marii Britanii în România, în cadrul căreia s-a discutat despre oportunitățile de colaborare în domeniul serviciilor sociale și medicale. În cadrul discuțiilor, oficialii au analizat posibilitatea unui transfer de know-how și a unei cooperări tehnice cu specialiști britanici în domeniu.
Centrul se află în prezent în etapa de proiectare, care va mai dura aproximativ o lună, potrivit vicepreședintelui. Viitorul centru va oferi o abordare integrată medicală, psihologică, educațională și socială pentru reintegrarea tinerilor în comunitate.
Primul centru de stat pentru tratarea adicțiilor minorilor din România
Tratamentele în astfel de centre vizează o perioadă de timp mai îndelungată, care poate ajunge la câteva luni, pentru a asigura recuperarea eficientă a celor afectați. Centrul va fi mai mult decât o unitate medicală, întrucât copiii își vor putea continua aici parcursul educațional și vor putea desfășura diferite activități sociale.
„Centrul nu este neapărat o unitate spitalicească, pentru că vrem să oferim un centru integrat comunitar în care adolescenții, copiii, minorii care ajung în astfel de centre să aibă parte atât de asistență medicală, asistență psihologică și socială și inclusiv în cadrul acestui centru să meargă înainte cu componenta școlară (…) să nu piardă din timpul anului școlar și să poată să se reintegreze ulterior”, a explicat Alexandru Iovescu pentru Pagina de Timiș.
Autoritățile au în vedere și colaborări cu ONG-urile care dețin expertiză în domeniu. De asemenea, în prezent se desfășoară campanii de informare în colaborare cu mai multe instituții din județ.
„Cu siguranță o să avem colaborări cu ONG-uri care se ocupă cu fenomenul acesta și asigură consiliere și campanii de informare pe zona aceasta. Noi, la Consiliul Județean, avem foarte multe acțiuni finanțate de la bugetul CJ Timiș pe componenta aceasta de acțiuni de prevenire a consumului de droguri. (…) Avem ca și parteneri IPJ Timiș, IJJ Timiș, Penitenciarul Timișoara și se organizează foarte multe acțiuni, inclusiv cu Inspectoratul Școlar Județean. Sigur că lucrurile astea trebuie să meargă împreună, într-un parteneriat cu ONG-urile care au expertiză pe zona aceasta, de a sprijini atât adolscenții cât și persoanele adulte care se confruntă cu consumul de droguri”, a adăugat vicepreședintele CJ.
În prezent, fie că vorbim despre adulți sau minori dependenți, România nu are centre rezidențiale de stat dedicate acestora. Există doar inițiative locale izolate, majoritatea în faze incipiente sau de proiectare. Centrul de la Ciacova ar urma să fie prima unitate publică de acest tip din România. În prezent, persoanele dependente de droguri ajung de cele mai multe ori în unități de psihiatrie, unde primesc tratament medicamentos pentru o scurtă perioadă de timp, iar șansele de recidivă sunt mari.
„Nu avem niciun centru dedicat care să sprijine acești copii, care au nevoie de sprijin mai mult decât le este oferit astăzi în spitalele publice, unde sunt tratați din punct de vedere clinic în două-trei zile și își revin. Însă terapia necesară pentru a nu recidiva are nevoie de mai mult timp și nu avem niciun astfel de centru, nici în regiunea de Vest, nici la nivelul țării. La nivelul țării există, din informațiile noastre, în jur de două centre private, care sunt arhipline. Este o necesitate la nivelul comunității, atât din județul nostru, cât și la nivelul întregii țări”, a conchis Iovescu.
Citește: Infracționalitatea în școli scade. Peste 8.300 de elevi beneficiază de programe preventive în Timiș