Consiliul Județean Timiș va sprijini refacerea școlii din Lovrin, grav afectată de incendiul izbucnit acum două zile

2 Min Read
Foto: Facebook / Alfred Simonis

Consiliul Județean Timiș va aloca fonduri pentru refacerea clădirii școlii din Lovrin, distrusă în urma incendiului care a avut loc în urmă cu două zile. Focul a mistuit cinci săli de clasă în care învățau peste 80 de elevi

Elevii se aflau la cursuri în momentul izbucnirii incendiului, însă toți au fost evacuați rapid, fără a exista victime. În mai puțin de 15 minute, flăcările au cuprins întregul acoperiș al clădirii, iar tavanele s-au prăbușit, distrugând complet mobilierul și echipamentele școlare.

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, s-a deplasat joi la fața locului pentru a evalua situația.

„Dacă în urma analizei reiese că acestea nu mai prezintă siguranță, ele trebuie puse la pământ. După ce expertiza despre care vorbeam este finalizată, vom ști exact de câți bani este nevoie pentru a reface școala și vom veni în sprijinul comunității din Lovrin pentru că elevii trebuie să se întoarcă în clasele lor în cel mai scurt timp posibil”, a transmis Alfred Simonis.

Reprezentanți ai ISU Timiș se află și astăzi la Lovrin pentru a stabili cauza exactă a incendiului. În paralel, o echipă de specialiști realizează o expertiză tehnică pentru a determina dacă zidurile sălilor de clasă mai prezintă siguranță.

Citește: Trecerea la ora de iarnă. Cum vor circula trenurile în noaptea de sâmbătă spre duminică

Niciun comentariu

Lasă un răspuns