Din nou, zile de foc în vest. Cod portocaliu de caniculă și temperaturi de aproape 40 de grade în Timiș

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read
Cod portocaliu de caniculă în Timiș, cu temperaturi de până la 39 de grade

După câteva zile în care temperaturile ne-au mai lăsat să respirăm, canicula revine puternic în vestul țării. Timișul intră de mâine sub cod portocaliu, iar termometrele vor urca până la 39 de grade la umbră. Nici nopțile nu vor aduce prea multă răcoare. Noul val de căldură va ține cel puțin până la începutul săptămânii viitoare.

Codul portocaliu intră în vigoare mâine, 20 august, la ora 10:00 și va fi valabil până vineri, la aceeași oră. În Timiș și în restul Banatului sunt așteptate maxime cuprinse între 35 și 39 de grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate chiar în extremitatea de vest a țării.

Orele amiezii vor fi cel mai greu de suportat. Temperaturile foarte ridicate, combinate cu umezeala din aer, vor accentua senzația de căldură, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Răcoarea va întârzia să apară chiar și după lăsarea serii. Meteorologii anunță nopți tropicale, cu temperaturi care nu vor coborî sub 20 de grade, iar în unele zone din vest minimele pot ajunge chiar la 24-26 de grade.

Potrivit ANM, canicula va continua și în zilele următoare. Informarea meteorologică este valabilă până luni, 24 august, la ora 10:00, perioadă în care valul de căldură se va intensifica, iar maximele vor ajunge în continuare până la 39 de grade. Cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate în vest și sud-vest.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns