Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări cod roșu, cod portocaliu și cod galben de vreme rea în România. Avertizarea cod portocaliu este valabilă de astăzi, 12 iunie, ora 10:00, până mâine, 13 iunie, ora 10:00.
În intervalul menționat, în județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Dolj și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Argeș vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată
Avertizarea meteo cod galben a intrat în vigoare astăzi, la ora 06:00, și expiră mâine, la ora 10:00.
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații Occidentali. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
În restul teritoriului, după-amiaza și seara, manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse.
Cod roșu de averse torențiale
Avertizarea meteo cod roșu de averse torențiale abundente intră în vigoare în această seară, la ora 20:00 și va rămâne valabilă până mâine dimineață la ora 08:00.
În intervalul menționat, în județele Mehedinți şi Gorj şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Vâlcea şi Hunedoara, vor fi averse torenţiale şi abundente. Cantitãţile de apã vor depăși în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70…80 l/mp.