Compania Karsan, cea care a livrat Timișoarei autobuzele electrice atriculate, câștigă și licitația pentru cele 30 de autobuze scurte
Primăria Municipiului Timișoara a desemnat câștigătorul licitației pentru achiziția celor 30 de autobuze electrice de mici dimensiuni. Contractul cu compania Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret A.Ş. va fi semnat în perioada următoare, valoarea acestuia fiind de 86,1 milioane de lei fără TVA, cu un termen de livrare de 12 luni.
Noile vehicule vor avea o lungime de 10 metri, 20 de locuri pe scaune și o capacitate totală de cel puțin 65 de persoane. Autobuzele vor fi dotate cu podea joasă și suspensie pneumatică, pentru a facilita accesul persoanelor cu mobilitate redusă, al părinților cu cărucioare și al vârstnicilor. De asemenea, acestea vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video interioare și exterioare, precum și cu unele de numărare automată a călătorilor.
Investiția include și infrastructura necesară pentru încărcarea și mentenanța vehiculelor. Astfel, 30 de stații de încărcare lentă vor fi amplasate la depoul din Dâmbovița, iar 15 stații de încărcare rapidă vor fi instalate la capetele de traseu. De asemenea, firma furnizoare va livra echipamente de întreținere și va organiza sesiuni de instruire pentru personalul Societății de Transport Public Timișoara.
„Continuăm planul de înnoire a flotei de transport public, pe care îl derulăm consecvent de patru ani. Noile autobuze electrice mici completează flota actuală și sunt potrivite pentru rutele și orele cu trafic redus. Ne ajută să oferim un serviciu pe care timișorenii să se poată baza. În curând, vor intra în circulație și troleibuze noi, pe care le-am cumpărat anul acesta. Ținta noastră este ca timișorenii să aibă un transport public modern, curat și adaptat nevoilor oamenilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) 2020–2026, componenta C10 – Fond Local. În paralel se derulează alte achiziții de 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze moderne, finanțate din fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021–2027.