Un complex multifuncțional care se va întinde pe mai bine de 9 hectare va fi construit la limita dintre municipiul Timișoara și comuna Giroc. Proiectul, denumit „Timiș 4 All”, asumat de Consiliul Județean Timiș, este anunțat drept cea mai mare infrastructură de acest gen din România.
,,Complexul Multifuncțional Timiș 4 All este unul dintre cele mai ambițioase proiecte pe care le dezvoltăm la Consiliul Județean Timiș. Vorbim de o investiție importantă nu doar din punct de vedere financiar, ci mai ales al impactului social și sportiv pe care îl va avea”, transmite președintele CJ Timiș.
Baza este gândită să deservească atât sportul de performanță, cât și cel de masă din întregul județ. Astfel, complexul va dispune de o sală pentru scrimă, o sală pentru gimnastică și o pistă de atletism. De asemenea, vor fi amenajate terenuri de minifotbal, baschet, volei și tenis, unul dintre acestea din urmă fiind dotat cu tribună pentru spectatori.
,,Obiectivul pricipal este realizarea unei infrastructuri sportive moderne care să deservească tot județul Timiș. Vrem sa oferim condiții nu doar pentru sportul de performanță și de masă, de aceea am gândit mai multe locuri de recreere, spații pentru concerte, simpozioane sau expoziții”, transmite Alfred Simonis.
Dincolo de infrastructura dedicată strict sportului, spațiul va fi integrat în viața comunității. Proiectul prevede amenajarea unor zone ample de recreere și a unor facilități destinate evenimentelor culturale și de business, care vor putea găzdui concerte, expoziții sau simpozioane.
În ceea ce privește stadiul investiției, autoritățile județene au publicat randări ale viitoarei baze sportive. Studiul de fezabilitate va fi recepționat în scurt timp, documentație care va permite ulterior lansarea licitației publice pentru proiectarea și execuția efectivă a lucrărilor.













