Un conflict între mai multe persoane a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în parcarea Aeroportului Internațional Timișoara, după un eveniment organizat în zonă. În timp ce polițiștii verifică în continuare ce s-a întâmplat, șoferul implicat în incident susține că a fost agresat verbal de un grup de persoane și că a depus deja o plângere la poliție.
Scandalul a izbucnit în jurul orei 01:00. Potrivit IPJ Timiș, reprezentanții unei firme de pază au fost cei care au alertat poliția cu privire la existența unei stări conflictuale în parcarea aeroportului.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat o femeie de 30 de ani și un bărbat de 58 de ani, care au declarat că au fost implicați într-un conflict cu un bărbat de 41 de ani. Acesta efectua curse prin intermediul unei aplicații de transport și nu se mai afla în zonă în momentul intervenției polițiștilor.
Contactat de Pagina de Timiș, șoferul a oferit o versiune diferită asupra celor întâmplate. Acesta susține că a preluat o comandă din zona aeroportului, iar la autoturism s-ar fi prezentat patru persoane aflate în stare de ebrietate. Potrivit declarațiilor sale, a refuzat cursa și a anulat comanda după ce a constatat că grupul era format din patru persoane.
„La mașină s-au prezentat patru persoane în stare de ebrietate. Două dintre ele s-au urcat în mașină. Spunându-mi că sunt patru persoane, le-am refuzat. Am oprit comanda, deci am anulat comanda. O a treia persoană a devenit agresivă. Până atunci nu a fost nicio problemă. Persoana a devenit agresivă, a dat cu mâna în mașină, pe partea dreaptă”, a declarat șoferul pentru Pagina de Timiș.
Bărbatul afirmă că unul dintre membrii grupului l-ar fi scuipat peste autoturism, iar o femeie ar fi încercat să îi ia telefonul din mână în timp ce filma incidentul. Acesta susține că a lăsat mașina în parcare și s-a îndreptat spre un echipaj de poliție aflat în apropierea aeroportului.
„Eu am luat-o la fugă spre un echipaj de poliție, care era în afara aeroportului, la sensul giratoriu, timp în care doamna, soția, logodnica, nu știu, dânsului, tot trăgea de mine să-mi ia telefonul din mână, că de ce filmez. Am ajuns la poliție. La un moment dat, dânșii tot mă înjurau și cu poliția de față”, a mai declarat șoferul pentru Pagina de Timiș.
Șoferul susține că, după ce a fost legitimat, doi polițiști l-ar fi însoțit până la autoturism pentru a putea pleca în siguranță din zonă. Potrivit acestuia, amenințările și jignirile ar fi continuat inclusiv în timp ce era escortat către mașină.
Șoferul mai spune că a depus o plângere la Secția 1 Poliție la scurt timp după incident și că deține două înregistrări video care ar surprinde cele întâmplate. Acesta afirmă că nu a existat o agresiune fizică propriu-zisă, ci amenințări și agresiuni verbale.
În timp ce șoferul susține că el este victima incidentului și că a fost agresat verbal de grupul de persoane, pasagerii implicați în conflict susțin, potrivit unor surse ale Pagina de Timiș, că ei ar fi fost cei agresați. În aceste momente, polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și împrejurările în care a avut loc incidentul.










