51 de milioane de lei pentru drumuri și educație în nouă localități din Timiș. Consiliul Județean a semnat noi contracte de finanțare

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
2 Min Read

O nouă serie de contracte de finanțare a fost semnată de Consiliul Județean Timiș. Opt primării primesc în total 51 de milioane de lei din bugetul județean, bani care merg direct către dezvoltare. Sunt vizate proiectele de care oamenii au cea mai mare nevoie, asfaltări, grădinițe, baze sportive și centre culturale.

O mare parte din aceste fonduri va merge către infrastructura rutieră și reamenajarea spațiilor publice. Astfel, în comunele Șandra, Sacoșu Turcesc și Săcălaz, banii vor fi folosiți pentru modernizarea drumurilor locale.

În același timp, locuitorii din orașul Deta vor beneficia de amenajarea zonei centrale, fondurile vor fi alocate pentru amenajarea Căii Victoriei și a străzii Înfrățirii.

Cenei a primit finanțare pentru realizarea unei grădinițe cu program prelungit, o facilitate extrem de așteptată de părinții din zonă. De asemenea, la Belinț, administrația va transforma un vechi corp de școală într-un centru de tip afterschool.

Pe lista investițiilor se mai află comuna Voiteg, unde se va construi o nouă sală de sport, dar și comuna Periam, care a obținut fonduri pentru reabilitarea, dotarea și extinderea cinematografului local.

Aceste opt contracte semnate astăzi se adaugă celorlalte 14 parteneriate încheiate de Consiliul Județean Timiș de la începutul anului. Printre localitățile care au mai obținut fonduri județene în 2026 se numără Remetea Mare, Moșnița Nouă, Moravița, Pișchia, Sânandrei, Dudeștii Vechi, Știuca, Foeni, Tomești, Giroc, Orțișoara, Denta, Boldur și Sânmihaiu Român.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
TAGGED:
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns