Contrabandă de țigări în Piața Iosefin. Polițiștii locali „îi ard” la bani pe vânzători

1 Min Read

Poliția Piețelor din Timișoara a depistat țigări de contrabandă în Piața Iosefin și a aplicat măsuri legale pentru a combate comerțul ilegal

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au descoperit astăzi, în Piața Iosefin, un bărbat care deținea 40 de pachete de țigări de contrabandă marca De Santis. Bărbatul, cu domiciliul în Timișoara, nu a putut justifica proveniența produselor, fiind sancționat contravențional conform Legii 227/2015 – Codul Fiscal.

Valoarea amenzii aplicate se ridică la 20.000 de lei, iar țigările au fost confiscate. Autoritățile atrag atenția că nu este un caz izolat: mai multe persoane au fost depistate în acest an în aceeași zonă vânzând sau cumpărând produse supuse accizelor.

„Reamintim că atât cei care comercializează, cât și cei care cumpără produse supuse accizării riscă să fie sancționați dacă sunt prinși în această situație, deoarece potrivit actului normativ menționat, atât punerea în vânzare, cât și deținerea de astfel de produse se sancționează drastic, amenzile ajungând până la 20.000 de lei”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Citește: Trotinetist lovit în plin pe trecerea de pietoni. Poliția a deschis dosar penal

Niciun comentariu

Lasă un răspuns