Problema gropilor ilegale de gunoi din județul Timiș a intrat în atenția autorităților. Sub coordonarea prefectului Cornelia Elena Micicoi, Instituția Prefectului a declanșat o serie de controale în teren.
Echipe mixte formate din Garda de Mediu, Poliție și Jandarmerie au mers în mai multe zone unde au fost semnalate depozitări ilegale de deșeuri. Primele două locații au fost deja verificate. Acțiunea a continuat și în alte puncte din județ.
Autoritățile au transmis că gropile clandestine nu reprezintă doar o problemă administrativă. În spatele lor stau decizii deliberate de a ocoli legea și de a evita costurile legale de colectare și depozitare a deșeurilor. Consecințele sunt însă suportate de comunități.
➜ Stadionul „Dan Păltinișanu” are constructor! Timișoara se apropie de cea mai modernă arenă din România
Astfel de depozite ilegale duc la contaminarea solului și a apelor subterane. Aerul devine încărcat cu substanțe toxice, iar riscurile pentru sănătatea oamenilor cresc. În timp, terenurile sunt distruse, iar mediul este grav afectat.
„De la începutul mandatului meu, am stabilit clar că legalitatea și protecția mediului sunt obiective prioritare. Nu vom tolera niciun compromis care să pună în pericol sănătatea oamenilor sau integritatea mediului în județul Timiș”, a declarat prefectul de Timiș, Elena Micicoi.



