VIDEO. Pericol pe două roți! Gașcă de copii pe trotinete, gonind printre mașini în Timișoara. Poliția promite controale mai aspre

2 Min Read

Zeci de copii au fost surprinși mergând cu trotinetele pe carosabil, pe una dintre cele mai aglomerate străzi din Timișoara. IPJ Timiș face apel la părinți pentru responsabilitate și totodată promite verificări mai dure

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a anunțat că a demarat verificări după apariția unor imagini video în spațiul public în care mai mulți tineri circulă pe carosabil, printre autoturisme, cu trotinete electrice și biciclete. Polițiștii încearcă să identifice și să depisteze minorii surprinși în imagini.

Reprezentanții IPJ atrag atenția asupra fenomenului, tot mai frecvent în trafic: circulația copiilor și adolescenților direct pe șosea, în afara zonelor special amenajate.

„Reamintim că legislația rutieră prevede clar faptul că trotinetele electrice și bicicletele trebuie utilizate pe pistele special amenajate, iar în lipsa acestora, numai pe partea dreaptă a carosabilului. Circulația pe mijlocul drumului, printre autoturisme, reprezintă un pericol grav atât pentru minori, cât și pentru ceilalți participanți la trafic”, transmite IPJ Timiș.

În perioada următoare, oamenii legii anunță intensificarea controalelor pentru a depista minorii care circulă neregulamentar. Totodată, părinții sunt rugați să discute cu cei mici și să le explice regulile de circulație.

„Siguranța copiilor depinde de responsabilitatea noastră comună”, au subliniat reprezentanții Poliției.

Citește: VIDEO. Pieton spulberat pe o trecere de pietoni din Reșița! Victima de 75 de ani a ajuns la spital

Niciun comentariu

Lasă un răspuns