Suspiciunile privind umplerea celulei 2 a deponeului de la Ghizela au fost confirmate de Garda de Mediu, iar din 20 octombrie depozitarea deșeurilor va fi sistată
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a susținut o conferință de presă privind situația deponeului de la Ghizela. Încă de la preluarea mandatului, Simonis susține că existau suspiciuni serioase cu privire la modul în care operatorul RETIM administrează groapa de gunoi a județului. Acesta spune că a purtat discuții cu reprezentanții companiei, încercând o colaborare „instituție cu instituție”, însă garanțiile oferite atunci nu s-ar fi confirmat în practică.
În luna februarie, CJ Timiș a comandat un studiu complex pentru verificarea situației de la deponeu, contract în valoare de aproape un milion de lei, câștigat prin licitație de o firmă specializată. Concluziile raportului indicau risc ridicat pentru mediu, pericol major de contaminare a râurilor Bega și Timiș cu levigat, poluarea solului și existența a peste 200.000 de metri cubi de levigat în corpurile celulelor 1 și 2.
În cadrul unei conferințe de presă, Simonis a citat inclusiv un studiu comandat în 2020 chiar de operatorul RETIM, care indica aceeași problemă gravă.
„Din calculul de mai sus reiese că o cantitate estimată de circa 200.000 de metri cubi de levigat este deja acumulată în corpul depozitului”, a arătat președintele CJ.
Ulterior sesizărilor transmise către Garda de Mediu și a controalelor efectuate la deponeu și la sediul RETIM, autoritățile au stabilit o serie de măsuri pe care atât Consiliul Județean, cât și operatorul trebuie să le ducă la îndeplinire.
„Cele mai importante în aceste măsuri, unele au fost contestate de RETIM și s-au încercat să le suspende în instanță, au rămas din 11-10 în picioare să zic că nu au fost suspendate, cele mai importante dintre ele au fost măsurători făcute, specializate, pe celulă ca să constatăm cantitatea de deșeuri pe care o avem în celula 2”, a explicat Simonis.
Mai mult, în cadrul conferinței a fost prezentat un clip video, în care, un TIR transportă deșeuri amestecate, la deponeul de la Ghizela.
Rezultatele măsurătorilor au confirmat suspiciunile. Garda de Mediu a decis oprirea depozitării deșeurilor începând cu 20 octombrie
Studiul comandat de CJ Timiș, în prezența comisarilor Gărzii de Mediu, a arătat o cantitate de 1.174.000 mc de deșeuri, față de 1.127.000 mc – capacitatea maximă aprobată. În paralel, studiul efectuat chiar de RETIM, tot în prezența comisarilor, a arătat 1.150.000 mc de deșeuri, adică cu peste 23.000 mc mai mult decât capacitatea totală legală.
În aceste condiții, Garda de Mediu a dispus o serie de măsuri obligatorii. În urma controalelor făcute la deponeul de la Ghizela, Garda de Mediu a decis oprirea depozitării deșeurilor începând cu 20 octombrie, obligând operatorul să depună proiectul tehnic pentru închiderea celulei și să ia măsuri suplimentare pentru drenarea levigatului acumulat în exces în celulele 1 și 2.
Deșeurile vor fi depozitate temporar în Hunedoara, până la deschiderea celulei 3 și preluarea operării deponeului de la Ghizela de către noua societate înființată de CJ Timiș, Eco Serv Timiș SRL.
Celula 3 a fost întârziată
În paralel, lucrările pentru deschiderea celulei 3 sunt întârziate. Simonis a acuzat operatorul că a folosit proceduri și portițe legislative pentru a amâna investiția, „o legislație făcută parcă la comanda marilor operatori de deșeuri din România”. Totuși, Consiliul Județean a declanșat procedura de atribuire a contractului, iar desemnarea câștigătorului ar fi „o chestiune de zile”.
Tensiunile dintre CJ Timiș și RETIM au escaladat în ultimele săptămâni. Liderul administrației județene a dezvăluit că operatorul a depus o plângere prealabilă împotriva hotărârii prin care a fost aprobat studiul de oportunitate ce stă la baza înființării unei societăți comerciale a CJ, destinată administrării deponeului.
Potrivit acestuia, operatorul a contestat inclusiv hotărârea Consiliului Județean Hunedoara, prin care județul vecin accepta o parte din deșeurile provenite din Timiș.
Operatorul RETIM respinge în continuare acuzațiile și informațiile prezentate de administrația județeană
Societatea RETIM susține că informațiile lansate în cadrul Ședinței de Consiliu Județean Timiș din data de 03.10.2025 sunt eronate.
„RETIM respinge acuzațiile privind depășirea capacității de depozitare pe Celula 2, subliniind că depozitul de deșeuri nu este complet ocupat și că există în continuare suficient spațiu disponibil pentru depozitarea fără riscuri de poluare a mediului a deșeurilor municipale din județul Timiș;
Confuzia generată în spațiul public referitoare la volumul Celulei 2 provine dintr-un calcul eronat realizat de autorități, o eroare semnalată de RETIM încă din martie 2025, după ce s-a observat diferența între volumul menționat în autorizația de mediu și volumul real, corect calculat de proiectantul lucrării de închidere a celulei;O eventuală decizie a autorităților din Timiș de a închide înainte de umplere Celula 2 de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, la capacitatea reală, actuală și nu cea prevăzută în Autorizația Integrată de Mediu în 2012, când Celula 2 nu era construită, va genera costuri mari, suplimentare pentru cetățenii din Timiș”, se arată în comunicatul RETIM.
Citește: Primăria Timișoarei și Consiliul Județean Timiș își dau mâna pentru finalizarea Stadionului Lego




