Lucrările la celula nouă a depozitului de deșeuri de la Ghizela au ajuns la un stadiu de 70%, iar autoritățile speră ca din toamnă să poată începe depozitarea gunoiului. Președintele Consiliului Județean Timiș a anunțat că monitorizează îndeaproape șantierul pentru a garanta respectarea normelor de mediu.
Potrivit lui Alfred Simonis, o atenție specială este acordată sistemelor de siguranță, după problemele grave întâmpinate în trecut la unitatea de gestionare a deșeurilor.
„Suntem atenți la fiecare detaliu al investiției, încă de acum, din faza de construcție, deoarece vrem să ne asigurăm că sunt respectate toate standardele de mediu. Am mai spus-o și o spun din nou: ce s-a întâmplat la Ghizela a fost o lecție dură, care nu trebuie să se mai repete vreodată în istoria județului Timiș”, a transmis Simonis.
Oficialul a subliniat că muncitorii lucrează în prezent la sistemele care previn infiltrarea reziduurilor în pânza freatică și în sol. Astfel, se montează sisteme moderne care colectează controlat tot ce rezultă din descompunerea deșeurilor.
Conform liderului administrației județene, într-una dintre zonele celulei se pregătește acum stratul de filtrare, iar izolarea bazei va fi gata până la finalul săptămânii viitoare. În cealaltă zonă se pregătește terenul și se termină digul de protecție, urmând ca după aceea să se aplice stratul care blochează infiltrațiile.
Pe termen lung, conducerea județului vrea ca Timișul să nu mai depindă doar de aceste gropi de gunoi, dar să se concentreze pe reciclare și reutilizare.
„Vom finaliza construcția fără probleme, iar apoi ne vom concentra pe creșterea capacității de sortare. Scopul nu este să construim la nesfârșit noi celule de depozitare, ci să dezvoltăm un sistem cât mai eficient de sortare și valorificare a deșeurilor”, a mai adăugat Alfred Simonis.










