Începând de săptămâna viitoare, la Timișoara se deschide un spațiu cultural dedicat celor mici. Noul Muzeu Interactiv al Copiilor, denumit prescurtat „MIC”, își va deschide porțile în incinta Bastionului Maria Theresia.
Proiectul a fost dezvoltat de către Organizația de Management a Destinației Timișoara, în colaborare cu experți de la Muzeul pentru Copii din Viena. Primarul Dominic Fritz a anunțat că acest nou obiectiv turistic și educațional este gândit ca un spațiu unde copiii pot descoperi orașul prin joacă și experimente.
,,Împreună cu colegii de la Visit Timișoara, de la Organizația de Management a Destinației a Timișoarei, adică organizația care se ocupă de promovarea turistică, și nu numai, a Timișoarei, împreună cu ei, am pornit deja în 2024 un concept pentru un muzeu interactiv al copiilor: MIC. Adică un muzeu în care copiii Timișoarei, dar și copiii turiștilor pot descoperi orașul jucându-se prin experimente, prin diferite instalații interactive, și după 18 luni de dezvoltare, printre altele inclusiv cu Muzeul pentru Copii din Viena, cu o echipă de experți”, a declarat edilul.
Muzeul se întinde pe o suprafață de 400 de metri pătrați și găzduiește diverse instalații interactive care permit explorarea arhitecturii locale.
,,Și asta mă bucură enorm de mult pentru că știm că avem nevoie ca de aer în Timișoara de spații pentru copii, pentru tineri, pentru familii. Acest spațiu va fi la Bastion, un spațiu de 400 m² cu diferite instalații. Am făcut deja un call de proiecte, cu siguranță o să extindem cu din ce în ce mai multe instalații și, cu siguranță, împreună cu copiii care vor veni acolo, și acest muzeu va crește. Va fi deschis între miercuri și duminică, până la ora 20”, a transmis Dominic Fritz.
Deschiderea oficială a muzeului va avea loc pe 16 mai, la ora 15:00, la Bastion Maria Theresia. Spațiul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 10 luni și 14 ani.


