Patrulările din weekend ale Poliției Locale Timișoara au dus la prinderea unui hoț și la descoperirea unui tânăr aflat sub efectul substanțelor interzise
Polițiștii locali din Timișoara au avut un sfârșit de săptămână plin de acțiune, intervenind în două situații distincte care au avut loc în centrul orașului.
În dimineața zilei de duminică, în jurul orei 6.00, un echipaj din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică a surprins un tânăr care încerca să sustragă o bicicletă legată de un pom, în fața unui restaurant din Piața Victoriei. Individul a fost observat în timp ce forța sistemul de siguranță al bicicletei, iar când a realizat că a fost văzut, a aruncat dispozitivul de prindere într-un coș de gunoi și a încercat să fugă.
Polițiștii locali au intervenit prompt, l-au somat și l-au imobilizat, stabilind că este vorba despre un tânăr de 18 ani, domiciliat în Recaș. Acesta a fost predat polițiștilor de la Secția 1, împreună cu bicicleta, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Tot în weekend, în după-amiaza zilei de sâmbătă, în jurul orei 16.30, un alt echipaj al Poliției Locale a observat, pe strada I. Văcărescu, un tânăr care stătea rezemat de zidul unei clădiri și părea că se simte rău. În urma legitimării, s-a stabilit că este un bărbat de 28 de ani din Târnăveni, județul Mureș. Controlul corporal a scos la iveală două plicuri cu substanțe vegetale de culoare verde-oliv, susceptibile a fi droguri.
Bărbatul a recunoscut că a venit la Timișoara pentru distracție, împreună cu doi prieteni, de la care ar fi primit substanțele respective. Pentru că se afla într-o stare vizibil alterată, polițiștii au solicitat intervenția unei ambulanțe. Cazul a fost preluat ulterior de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, pentru continuarea cercetărilor în baza legii privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.