Clepsidra își continuă scurgerea pentru Dominic Fritz. Pe măsură ce noua lege a integrității îi scurtează zilele pe scaunul de la primărie, edilul Timișoarei trece în revistă proiectele din oraș printr-o nouă postare înscrisă în ceea ce numește „festivalul faptelor bune”.
De data aceasta, atenția primarului s-a îndreptat spre bugetarea participativă, un program prin care cetățenii decid cum sunt cheltuite fondurile din bugetul local pentru nevoile comunității. Edilul subliniază că Timișoara se numără printre puținele orașe care au menținut acest demers pe termen lung.
„Multe orașe au încercat. Timișoara e printre cele foarte puține care nu a renunțat. 30.000 de timișoreni s-au implicat în campaniile de bugetare participativă în ultimii ani, prin care oamenii decid pe ce proiecte se cheltuie bani din bugetul local. Nu tot ce au propus și votat am reușit să implementăm, dar toate proiectele sunt în lucru”, transmite edilul.
Administrația locală susține că programul a funcționat ca o măsurătoare pentru a orienta investițiile spre domeniile cerute cel mai des de locuitori, cum ar fi parcurile, locurile de joacă, terenurile de sport, dar și infrastructura rutieră ori siguranța pietonilor și a bicicliștilor.
Mai mult, primarul amintește că inițiativa a fost extinsă anul trecut și în liceele din oraș, unde tinerii au decis pe ce se cheltuie banii în școlile lor, obținând chiar o recunoaștere și un premiu la nivel european.
„Programul a fost și un bun barometru pentru a vedea ce anume își doresc timișorenii și să direcționăm mai multe investiții în acele domenii: parcuri, locuri de joacă și terenuri de sport, dar și inițative pentru infrastructura rutieră și siguranța pietonilor și a bicicliștilor. Anul trecut am extins programul în liceele timișorene. Și pentru prima oară tinerii au putut decide pe ce anume se cheltuie banii în școlile lor. Și tinerii au fost entuziasmați că vocea lor contează. Pentru această inițiativă am fost premiați la nivel european”, precizează Dominic Fritz.
Postarea se încheie cu numărătoarea inversă care a devenit deja o constantă a acestei perioade, mesajul fiind însoțit de planurile pentru viitor sub formula „18 zile. Înainte, împreună”.
Mandatul primarului Timișoarei se apropie de un final anticipat. Plecarea sa din fruntea primăriei vine în contextul noilor prevederi ale legii integrității, care impun încetarea mandatelor pentru aleșii locali aflați în incompatibilitate sau conflict de interese în urma unor decizii definitive. Care este și cazul lui Dominic Fritz.










