Dominic Fritz rupe tăcerea! De ce îl sprijină pe Nicușor Dan și ce le-a transmis liderilor locali?

3 Min Read

Primarul Timișoarei și președintele interimar al partidului USR, Dominic Fritz, a reafirmat public sprijinul pentru Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, unde acesta îl înfruntă pe liderul AUR, George Simion

Într-o declarație publică, Fritz a subliniat ferm sprijinul pentru Nicușor Dan, reafirmând că este singurul candidat care poate păstra direcția europeană a României după alegerile decisive din 18 mai.

„Nicușor Dan clar este singurul candidat care poate să țină România pe o cale europeană. Este singurul candidat care poate să garanteze că nu vom avea un Guvern condus de un nebun violent ca domnul Georgescu. Eu cred că din ce în ce mai mulți nehotărâți iau o decizie responsabilă pentru 18 mai, pentru România”, a declarat Dominic Fritz.

Liderul USR a fost întrebat și despre rezultatul slab al Elenei Lasconi, candidata USR la alegeri, care a obținut doar 2,68% după ce partidul i-a retras sprijinul politic în favoarea candidatului independent, Nicușor Dan. Dominic Fritz a declarat că scorul nu a fost o surpriză și că tocmai acest fapt a stat la baza deciziei politice partidului pe care îl conduce ca președinte interimar.

„Am fost sinceri cu proprii noștri alegători, am făcut această recomandare, să voteze cu Nicușor Dan pentru că el era singurul care avea șanse să intre în turul 2. Și mă bucur că acest lucru s-a și întâmplat”, a mai spus Fritz.

În plus, Dominic Fritz a declarat că a avut o discuție cu Elena Lasconi.

„Am avut o discuție cu ea, foarte umană, de la om la om. I-am mulțumit pentru ceea ce a făcut pentru USR. A fost totuși primul candidat care a ajuns în turul 2 anul trecut. Și i-am urat toate cele bune pentru munca dificilă care o așteaptă înapoi la Primărie”, a transmis liderul interimar al USR.

În ceea ce privește negocierile și dialogul politic la nivel local, primarul Timișoarei a afirmat că este în contact permanent cu liderul PSD Timiș, Alfred Simonis și liderul interimar al PNL Timiș, Marilen Pirtea.

„Marilen Pirtea a declarat deja foarte clar că PNL Timiș susține Nicușor Dan. La PSD acum încă sunt discuții interne și de aceea nu este locul meu să spun acum ceva despre opțiunea PSD. Dar eu sunt încrezător că aici, în Timiș, lumea politică va lua deciziile corecte pentru țară”, a conchis Fritz.

Amintim că, în 2024, PSD a luat în ultimul moment decizia de a o susține pe Elena Lasconi în turul al doilea, în cursa spre Palatul Cotroceni contra lui Călin Georgescu.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns