Comuna Dumbrăvița, din județul Timiș, face un pas spre energie mai ieftină, după montarea a 878 de panouri fotovoltaice, într-un proiect care ar putea reduce semnificativ facturile la electricitate.
Sistemul asigură un consum de aproximativ 0,4 megawați și urmează să devină complet funcțional după instalarea postului de transformare, aflat încă în așteptare.
Investiția depășește 2 milioane de lei și are ca obiectiv reducerea cu până la 80% a consumului de energie pentru mai multe obiective din comună.
Este vorba despre iluminatul stradal, dar și despre clădirile publice, precum primăria, școala, grădinița și creșa, care vor putea funcționa cu costuri mai mici.
Reprezentanții administrației locale spun că banii economisiți ar putea fi folosiți pentru alte proiecte din comună. Potrivit viceprimarului Sergiu Grui, proiectul urmează să devină complet funcțional după finalizarea lucrărilor.



