Facturile la energie explodează de la 1 iulie. ANRE recomandă schimbarea furnizorului

3 Min Read

Începând cu data de 1 iulie 2025 va fi eliminat plafonul pentru energie electrică, iar costurile facturilor s-ar putea dubla

De marți, 1 iulie 2025, România renunță oficial la schema de plafonare a prețurilor la energie electrică. Aceasta a fost introdusă inițial în noiembrie 2021 prin Ordonanța de Urgență 118/2021. Măsura fusese adoptată în contextul creșterii accelerate a tarifelor după liberalizarea completă a pieței de energie electrică (1 ianuarie 2021) și a celei de gaze naturale (1 iulie 2020), dar și pe fondul crizei COVID-19 și al izbucnirii conflictului din Ucraina.

După aproape patru ani de intervenții guvernamentale în prețurile din energie, consumatorii casnici revin, începând de astăzi, la tarifele din contractele comerciale încheiate cu furnizorii. Astfel, dispare sistemul de prețuri plafonate — 0,68 lei/kWh, 0,80 lei/kWh și 1,3 lei/kWh — aplicat în funcție de consumul lunar.

Potrivit ofertelor transmise de furnizori, prețurile din contracte pot ajunge în unele cazuri la 1,5 lei/kWh. Asta înseamnă că, pentru o familie cu un consum mediu de până la 100 kWh/lună, factura ar putea crește de la 60–70 de lei la peste 100 de lei.

Guvernul va sprijini consumatorii vulnerabili

Pentru a atenua impactul scumpirii, Ministerul Energiei propune o schemă de sprijin pentru consumatorii vulnerabili.  Peste două milioane de gospodării ar putea beneficia de această măsură.

Sprijinul constă într-un voucher lunar de 50 de lei, care va fi aplicat direct pe factura la energie electrică, în perioada iulie–decembrie 2025. Măsura se adresează în special celor cu venituri sub 2.000 lei/lună pe membru de familie. Ar urma să beneficieze de acest sprijin persoanele singure cu cel mult 1940 lei/lună sau familiile cu un venit net lunar de maxim 1784 lei/membru.

Pentru a beneficia de ajutor, persoanele eligibile trebuie să depună o cerere la furnizorul de energie sau la primăria de domiciliu, însoțită de o copie a actului de identitate, dovada veniturilor și, dacă este cazul, o copie a contractului de furnizare.

Comparator de prețuri ANRE

Foto: Captură ANRE / portal de comparare a prețurilor / județul Timiș

Renunțarea la plafonare vine într-o perioadă economică dificilă care va afecta întreaga populație. În perioada plafonării, prețurile de pe piața liberă nu au scăzut semnificativ, în ciuda așteptărilor exprimate în 2021.

În lipsa unei plafonări, diferențele între ofertele furnizorilor pot ajunge la peste 30%. Se recomandă verificarea periodică a ofertelor de pe piață, prin intermediul comparatorului ANRE și schimbarea furnizorului cu opțiunea cea mai potrivită pentru fiecare consumator.

Citește: Trafic deviat noaptea pe A1 între Orțișoara și Arad Sud, în perioada 2-4 iulie

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns