Un incident care putea avea urmări grave a avut loc în Timișoara, în zona Calea Șagului, chiar în fața Secției 3 de Poliție, unde o femeie a fost la un pas să fie lovită de o mașină după ce a traversat neregulamentar.
Potrivit imaginilor surprinse de camera de bord a unui alt participant la trafic, femeia se afla inițial în așteptarea schimbării culorii semaforului, în apropierea intersecției dintre Bulevardul Liviu Rebreanu și Calea Șagului. Într-un moment de grabă, aceasta a pornit brusc în alergare pe trecerea de pietoni, deși semaforul nu îi permitea traversarea, încercând să prindă un autobuz care tocmai sosise în stație.
În același timp, un autoturism care circula regulamentar și vira la dreapta pe culoarea verde a semaforului a frânat brusc în ultima clipă, reușind să evite impactul care ar fi putut fi deosebit de grav. Mașina era înmatriculată în București.
Doar reacția rapidă a șoferului a făcut ca incidentul să nu se transforme într-o tragedie. Femeia a trecut la doar câțiva centimetri de capota autoturismului. Cu toate acestea, nu s-a uitat înapoi, ci și-a continuat drumul spre mijlocul de transport în comun.










