Politehnica Timișoara a câștigat etapa a 17-a din Liga a III-a, impunându-se cu 1-0 în fața formației Viitorul Arad, pe stadionul Electrica. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 41 de Avrămescu
Prima repriză a fost una echilibrată și săracă în ocazii. Cea mai importantă fază le-a aparținut oaspeților, care au lovit bara transversală prin Filimon, din lovitură liberă, în minutul 25. Deschiderea scorului a venit pe finalul reprizei, după o acțiune pe flancul drept, finalizată din careul mic de tânărul atacant al alb-violeților.
După pauză, Politehnica a controlat jocul și a ratat mai multe ocazii de a-și mări avantajul. Toma, Rotariu și Vasluian au fost aproape de gol, acesta din urmă trimițând mingea în bară în minutul 75. Arădenii au mai contat ofensiv prin lovitura de cap a lui Ghergar, reținută de portarul Enășescu, în minutul 84.
„Avem un parcurs bun, în ultimele nouă meciuri avem opt victorii și un egal. O victorie importantă, probabil Viitorul va intra în play-off. Dă puțin peste cap calculele Sântana – a reușit să câștige cu Cugirul. Dar e o victorie importantă. Îmi felicit echipa pentru determinare, repriza a doua a fost bună spre foarte bună. Am avut foarte multe situații, am controlat jocul de la un capăt la altul. În prima repriză am intrat greu în joc, am suferit, dar e bine că Avramescu a reușit să înscrie. Cred că a fost o victorie meritată. Avem un parcurs bun. Echipa are o identitate și mă bucură, pentru că avem două luni de pregătire. O lună de vacanță și o lună jumătate de pregătire și trebuie să facem pașii corecți pentru că ne așteaptă un altfel de campionat”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Meciul a avut și o încărcătură simbolică. Alb-violeții au evoluat, în premieră, într-un echipament complet negru, dedicat comemorării eroilor Revoluției din 1989, cu inscripția „Respect ’89” și numele martirilor timișoreni.
Poli încheie astfel sezonul de toamnă cu victorii pe linie pe teren propriu și rămâne pe locul al doilea în clasament, cu 41 de puncte, la două lungimi în spatele liderului Unirea Alba Iulia. Succesul este cu atât mai important cu cât Viitorul Arad are șanse reale de calificare în play-off.
La partidă au fost prezenți, ca invitați ai clubului, membri ai echipei Politehnicii care a cucerit Cupa României în 1980 și a obținut rezultate notabile în Cupa Cupelor, contra Celtic Glasgow și West Ham United.
„Sunt mulțumit, pentru că am început greu, gândiți-vă că am reușit să aducem jucători după ce a început sezonul Ligii 2, am suferit foarte mult la început, dar știam lucrul acesta, la omogenitate, pentru că nu e ușor să faci o echipă aproape de la zero. Iar echipa și-a găsit cadența și am avut evoluții bune spre foarte bune în ultima vreme”, a declarat Dan Alexa.
Politehnica se va reuni pe 12 ianuarie, iar sezonul de primăvară va debuta oficial pe 28 februarie, în deplasare, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii.



