Fost ofițer SIS, cercetat pentru trădare, invitat ca „expert în securitate” la o conferință academică la Timișoara

2 Min Read
Foto: Inquam Photos/ George Călin

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, cercetat pentru trădare și pentru transmiterea de informații secrete către KGB-ul din Belarus, figura pe lista invitaților unei conferințe academice organizate la Universitatea de Vest, în calitate de „expert în securitate”

Pe 8 septembrie 2025, Bălan a fost adus sub escortă la sediul DIICOT din București, după ce a fost reținut pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara. Potrivit anchetatorilor, între 2024 și prezent, el ar fi furnizat în mod repetat informații clasificate unor ofițeri ai serviciilor de informații din Belarus, acțiuni care, conform procurorilor, au pus în pericol securitatea națională a României.

Pe 9 septembrie, numele lui Alexandru Bălan apărea pe afișul unei mese rotunde organizate de Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării a UVT, eveniment dedicat securității României și Republicii Moldova, dar și viitorului european al Chișinăului.

Printre invitați se regăsesc rectorul UVT, Marilen Pirtea, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, și analistul de politică externă Iulian Chifu. Moderatorul dezbaterii este Alexandru Jădăneanț, decanul Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării.

Tema centrală a conferinței este tocmai analiza amenințărilor hibride și a presiunilor geopolitice asupra Republicii Moldova, subiect pe care Bălan urma să îl abordeze din postura de „expert în securitate”.

Citește: Fost ofițer SIS (Moldova), suspect de trădare, ridicat de pe Aeroportul din Timișoara și adus în fața procurorilor

Niciun comentariu

Lasă un răspuns