Două clădiri ridicate ilegal pe terenuri aparținând municipalității vor fi demolate, după zeci de ani în care ar fi ocupat abuziv domeniul public. Una dintre acestea este Pizzeria Poli, care urmează să fie pusă la pământ luni
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță demolarea a două construcții ilegale ridicate pe terenuri ale Primăriei. Este vorba despre o vilă construită fără autorizație pe un teren de aproximativ 2000 de metri pătrați, și despre Pizzeria Poli, amplasată ilegal pe domeniul public.
Dispoziția de demolare a fost semnată, iar buldozerele sunt pregătite. Prima clădire care ar urma să fie pusă la pământ luni este cea a Pizzeriei.
„O vilă și o pizzerie construite ilegal pe terenuri ale Primăriei vor fi demolate. Am semnat dispozițiile de demolare. Urmează buldozerele”, a transmis edilul.
Clădirile vizate au fost ridicate în anii ’90, fără autorizație, și au ocupat timp de decenii domeniul public, „sub privirile îngăduitoare ale autorităților”, potrivit primarului. În cazul vilei, construcția a fost realizată pe un teren aflat în proprietatea municipiului, unde anterior funcționa o grădiniță. În cazul pizzeriei, aceasta a început ca un mic butic, dar s-a extins în timp, ocupând inclusiv trotuarul. Dispoziția de demolare a fost atacată în instanță, însă proprietarii au pierdut procesul.
Fritz menționează că aceste două cazuri fac parte dintr-o lungă serie de demolări.
„Acestea sunt doar două dintre cele peste 100 de dispoziții de demolare pe care le-am emis pentru construcții ilegale din oraș, în ultimul an”, declară primarul.




