Tramvaiele din Timișoara vor avea o hală modernă de mentenanță. Contractul de 12 milioane de lei a fost semnat de Primărie

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
2 Min Read
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru o hală modernă de mentenanță a tramvaielor în depoul de pe Bulevardul Dâmbovița.

Contractul pentru construirea unei hale noi de mentenanță a tramvaielor a fost semnat. Proiectul este menit să asigure întreținerea eficientă a flotei de tramvaie și să completeze procesul de modernizare a transportului public din oraș. Valoarea investiției se ridică la 12 milioane de lei, iar lucrările vor dura 10 luni și vor fi realizate de asocierea formată din ZARON SRL și EN ELECTRIC PROIECT OFFICE SRL.

Noua clădire, care va avea o lungime de 90 de metri, va fi amplasată la depoul de pe Bulevardul Dâmbovița și va dispune de toate echipamentele necesare pentru reparații moderne. Printre acestea se numără un pod rulant de 5 tone, o groapă tehnică, 12 elevatoare și o cale de rulare, care vor permite intervenții rapide la principalele componente ale tramvaielor. Accesul în hală se va face atât de pe Bulevardul Dâmbovița, cât și de pe strada Ardealului.

„Continuăm investițiile în infrastructura suport pentru mijloacele de transport public nou cumpărate, după ce anul trecut am construit și dat în folosință platforma de încărcare a autobuzelor electrice, tot la depoul de pe bulevardul Dâmbovița. Noua investiție va asigura condițiile tehnice pentru o bună întreținere a noilor tramvaie și pentru intervenții eficiente atunci când e nevoie”, transmite primarul Dominic Fritz.

Autoritățile susțin că această investiție va scădea timpii în care tramvaiele sunt trase pe dreapta pentru reparații și va asigura un număr mai mare de vehicule pregătite pentru traseu în fiecare zi.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns