Bărbatul și femeia, cunoscuți pentru furturi din buzunare, au fost dați jos din tramvaiul Linia 2 și sancționați. Unul dintre ei a fost predat poliției pentru port ilegal de armă albă
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au intervenit luni, în jurul orei 13.00, într-un tramvai de pe linia 2 care circula dinspre Bulevardul Regele Carol I spre Piața A. Mocioni. Ei au depistat două persoane, un bărbat și o femeie, cunoscute ca făcând parte din categoria hoților din buzunare.
Cei doi nu aveau bilete sau abonamente de călătorie, motiv pentru care au fost dați jos din tramvai și legitimați. În urma controlului corporal sumar, polițiștii au descoperit asupra bărbatului, în vârstă de 50 de ani, un briceag. Acesta, domiciliat în Timișoara, a fost preluat imediat de oamenii legii, fiind întocmite documentele necesare pentru predarea sa către Secția 3 Poliție, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Atât bărbatul, cât și femeia care îl însoțea, în vârstă de 62 de ani, din Vinga, au fost sancționați contravențional cu câte 500 de lei pentru călătorie fără bilet, conform Legii 92/2007.
Acțiunea face parte din demersurile zilnice ale Poliției Locale Timișoara pentru menținerea ordinii publice și prevenirea furturilor din buzunare și poșete în mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora.