Proprietarii de locuințe din România ar putea plăti, de anul viitor, un impozit majorat cu cel puțin 70%, iar în anumite scenarii chiar dublu. Guvernul analizează mai multe variante pentru a crește încasările la buget, una dintre acestea vizând modificarea modului de calcul al valorii impozabile
Potrivit declarațiilor ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, în exclusivitate pentru Observator, prețul de referință pe metru pătrat ar urma să fie majorat de la 1.500 lei la 2.500 lei, indiferent de oraș sau zonă. Aplicarea acestei formule ar duce la creșteri semnificative.
Ministrul Finanțelor a declarat că această modificare ar fi o soluție tranzitorie, până la implementarea platformei e-Proprietatea, care va calcula impozitul pe baza valorii reale de piață. Sistemul, prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, trebuia să fie funcțional din 2026, dar a fost amânat pentru 2027 din cauza lipsei datelor complete.
„Varianta despre care discutăm în acest moment este o variantă de coeficient și este o variantă tranzitorie până la momentul în care vom avea sistemul funcțional și vom putea să facem simulări pe valoarea de piață. E foarte important, la o astfel de măsură, să avem cifrele corecte, să reflecte situația reală din teren”, a precizat Nazare.
Executivul estimează că prin schimbarea formulei de calcul va obține în 2026 venituri suplimentare de aproximativ 2,5 miliarde de lei. Cea mai mare parte a acestor fonduri ar urma să fie direcționată către bugetul central, nu către primării.
„Domnul prim-ministru își dorește cât mai mult din această sumă la Guvern, pentru a acoperi cheltuielile de funcționare ale statului, inclusiv aceste cheltuieli imense, 55 de miliarde de lei, numai pe dobânzile pe care le plătește statul”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
Un alt scenariu analizat de guvern prevede dublarea cotei de impozitare, ceea ce ar putea genera creșteri și mai mari ale sumelor datorate de contribuabili.


