Un incendiu puternic a izbucnit luni la o locuință din Timișoara, mobilizând forțe impresionante de intervenție. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea focului.
Un incendiu de la Timișoara a pus pe jar autoritățile după ce flăcările au cuprins o locuință situată pe strada Martir Colonel Ioan. La fața locului au fost mobilizate de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, precum și un echipaj SMURD.
Incendiul s-a manifestat la parterul imobilului, afectând o anexă folosită drept garaj și o încăpere, pe o suprafață estimată la aproximativ 100 de metri pătrați.
Flăcările au fost atât de violente încât există pericolul de extindere la restul locuinței dar și la proprietățile învecinate.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiului.










