Un apartament de pe str. Gavril Muzicescu a fost cuprins de flăcări la etajul IV. Din fericire, toți cei opt locatari s-au autoevacuat în siguranță
Pompierii au fost alertați pentru un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Gavril Muzicescu, nr. 8, din Timișoara, pornind de la un aparat electrocasnic uitat în priză.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara. Flăcările se manifestau violent în bucătăria apartamentului situat la etajul IV.
Norocul a fost de partea locatarilor. Niciuna dintre cele opt persoane aflate în clădire nu a fost rănită, toți reușind să se autoevacueze în siguranță. În timpul intervenției, pompierii au resuscitat și o pisică prinsă în apartament, salvând-o de la intoxicația cu fum.
Pompierii acționează pentru ventilarea încăperilor și a scării. Locatarii se vor putea întoarce în locuințe după ce spațiile vor fi complet aerisite.