Incendiu devastator la un service auto din Arad. Mesaj RO-ALERT din cauza fumului dens. VIDEO

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
2 Min Read

Momente de panică, în această dimineață, la un service auto din Arad, după ce un incendiu puternic a izbucnit la acoperișul halei și s-a extins rapid și în interior. Din cauza fumului dens și a flăcărilor violente, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă.

Pompierii au fost chemați de urgență la service-ul de pe Calea Radnei, după ce mai multe persoane au observat flăcările și au sunat la 112. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje, iar în sprijinul acestora a fost trimisă și o autocisternă din cadrul ISU Timiș.

Când au ajuns la fața locului, pompierii au găsit acoperișul halei cuprins de flăcări, iar focul se extinsese și în interiorul clădirii. În total, incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Din cauza norului gros de fum care s-a ridicat deasupra zonei, autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT pentru informarea locuitorilor.

După o intervenție contracronometru, pompierii au reușit să oprească flăcările înainte ca incendiul să cuprindă întreaga hală sau să se extindă la clădirile din apropiere.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Incendiul a provocat doar pagube materiale. Au ars piese auto, recipiente cu uleiuri și alte materiale depozitate în interiorul halei.

Pompierii încearcă acum să stabilească de la ce a pornit incendiul.

„La locul intervenției se află forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, Detașamentului Ineu, Secției Bârzava și Gărzii Nr. 2 de intervenție Chișineu-Criș cu 6 autospeciale de stingere, o autospecială autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă.

În sprijinul forțelor ISU Arad se deplasează și o autocisternă din cadrul ISU Timiș.

În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta generalizat la acoperișul clădirii și parțial în interiorul acesteia, suprafață totală afectată fiind de aproximativ 1.000 mp” transmit reprezentanții ISU Arad.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns