VIDEO. Tragedie la Timișoara. O femeie de 72 de ani a fost găsită decedată într-un apartament cuprins de flăcări. 20 de oameni evacuați

Știri din Timișoara-Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării...
2 Min Read
Pagina de Timiș | Imagine cu intervenția pompierilor la un incendiu într-un apartament din Timișoara, unde o femeie de 72 de ani a fost găsită carbonizată, iar 20 de persoane au fost evacuate.

TIMIȘOARA – O tragedie a avut loc în noaptea trecută în Piața Traian, unde un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament situat la etajul 2 al unui imobil. Din nefericire, o femeie în vârstă de 72 de ani a fost găsită carbonizată de către pompieri.

Incendiul din Timișoara, 20 de persoane evacuate

Focul a izbucnit la scurt timp după miezul nopții, iar vecinii, alarmați de fumul dens care ieșea din apartament, au alertat autoritățile. Pompierii au intervenit rapid, reușind să stingă incendiul și să evacueze 20 de locatari, dintre care 10 au fost scoși forțat din apartamentele lor.

CITEȘTE ȘI: Pericol extrem pe Centura Timișoarei. Șofer în viteză pe contrasens, surprins de o cameră de bord

Victimele incendiului. O femeie decedată și două persoane transportate la spital

Din nefericire, mama proprietarei apartamentului, o femeie de 72 de ani, nu a mai putut fi salvată, fiind găsită fără viață în interiorul locuinței mistuite de flăcări. Fiica acesteia, o femeie de 48 de ani, a fost salvată la timp, dar a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital. De asemenea, un bărbat de 77 de ani, locatar al imobilului, a necesitat îngrijiri medicale pentru un atac de panică.

Cercetări în curs pentru stabilirea cauzei incendiului

Potrivit polițiștilor de la Secția 1 Timișoara, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Autoritățile investighează cauzele exacte ale incendiului și analizează circumstanțele în care s-a produs tragedia.

VIDEO – Imagini dramatice de la locul incendiului


Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Redacția Pagina de Timiș este echipa editorială a publicației Pagina de Timiș. Articolele semnate de redacție sunt realizate pe baza informațiilor oficiale, comunicatelor instituțiilor publice, documentării editoriale și verificării din surse publice.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns