Încep negocierile pentru viitorul Guvern. Prioritățile 0, majoritatea parlamentară și deficitul bugetar!

3 Min Read
Foto: Economica.net

Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește astăzi cu partidele parlamentare în vederea formării noului Guvern

Prima rundă de consultări în vederea formării noului Guvern va avea loc miercuri, 28 mai. La Palatul Cotroceni vor avea loc consultări informale timp de 11 ore, cu partidele parlamentare și formațiunile politice din Parlament.

Prima provocare în vederea formării noului executiv este negocierea unei formule care să dea o majoritate parlamentară. Acest calcul depinde foarte mult de decizia Partidului Social Democrat, de a intra la guvernare sau de a rămâne în opoziție. Opiniile în PSD sunt împărțite, PSD având câteva condiționări specifice pentru intrarea la guvernare. Printre acestea se numără și alegerea unui premier din afara coaliției, mai degrabă un premier tehnocrat, menținerea șefiei Camerei Deputaților și conducerea unui serviciu secret.

Consultări informale cu partidele și formațiunile politice parlamentare privind situația economică și politică a țării se vor desfășura conform următorului program:

  • 09:00 Partidul Social Democrat (PSD)
  • 10:30 Partidul Național Liberal (PNL)
  • 12:00 Uniunea Salvați România (USR)
  • 13:30 Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
  • 15:00 Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale
  • 16:00 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
  • 17:00 Partidul S.O.S. România 18:00 Partidul Oamenilor Tineri (POT)
  • 19:00 Parlamentari neafiliați

Prioritatea 0 pentru statul român este deficitul bugetar de peste 9,3% din PIB la finalul anului 2024. Președintele și-a menținut optimismul în ceea ce privește reducerea cheltuielilor statului pentru reducerea deficitului și a promis ca TVA nu va fi majorată, dacă pe masa lui ajunge o asemenea lege la promulgare. Consiliul Fiscal spulberă însă acest scenariu.

Președintele Consiliului Fiscal spune că acest deficit este o „cangrenă” pentru economia românească

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, susține că nu se poate face o corecție bugetară doar prin tăieri de cheltuieli și cel mai probabil, vor exista și creșteri de taxe.

„Orice modalitate care poate să crească veniturile statului român trebuie să fie avută în atenție. Nu este o soluție miraculoasă, așa ceva nu există. Ajustarea are o amploare care face imposibilă evitarea unor dureri. Cei care susțin teza că corecția deficitului se poate face numai pe partea de cheltuieli, aleargă după o himeră, așa ceva nu este posibil”, spune Dăianu, citat de G4Media.

Acesta a menționat în declarațiile sale că nu vede o soluție în apelarea la FMI:

„De ce să faci aşa ceva, când mult mai firesc este să ai un pachet, fie el dureros prin consecinţe, dar salvând unitatea financiară a României, că asta se joacă acum”, a conchis președintele Consiliului Fiscal.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns