Alexandru Rogobete și Alfred Simonis au vizitat viitorul Institut Regional de Oncologie din Timișoara. Aceștia vor inspecta și alte centre medicale din regiune
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se află în aceste zile în Timișoara pentru a vizita șantierele principalelor proiecte medicale din județ. Prima oprire a fost la viitorul Institut Regional de Oncologie, amplasat pe Calea Torontalului, pe terenul fostului Spital Municipal, unde etapa de demolare a fost deja finalizată.
„Suntem pe viitorul amplasament al Institutului Oncologic Regional din Timișoara. În vară am inițiat lucrările de demolare, iar etapa de demolare s-a finalizat. Urmează să fie mutată piatra și să se demareze construcția noului spital regional”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Ministrul Alexandru Rogobete a precizat că schimbarea sursei de finanțare nu va afecta proiectul.
„Faza 1, demolarea, s-a încheiat cu fonduri din PNRR. Odată cu semnarea noii surse de finanțare prin Programul Operațional Sănătate, etapa a doua, construcția efectivă, va începe în primăvara aceasta”, a transmis Rogobete.
Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean „Pius Brînzeu”, a subliniat importanța institutului pentru pacienții cu afecțiuni oncologice.
„Timișoara medicală are specialități puternice, însă lipsa acestui institut complică viața pacienților cu cancer. Acest institut va completa sistemul sanitar timișean și va fi construit în timp record”, a precizat managerul spitalului.
Președintele CJ Timiș a vorbit și despre complexitatea proiectului, spunând că „se poate scrie o carte despre acest institut”.
„Se poate scrie o carte despre acest institut. Este un moment plin de nostalgie și emoție, dar suntem convinși că vor urma și alte momente importante. Lucrările sunt vizibile fizic, nu doar pe hârtie”, a completat Alfred Simonis.
Finalizarea Institutului Regional de Oncologie va facilita accesul pacienților din județul Timiș la servicii oncologice complete, reducând deplasările între unități și sporind eficiența tratamentelor.
Citește și: Gerald Simonis își anunță candidatura pentru 2028. Va intra din nou în cursa pentru Primăria Moșnița Nouă ca independent
De asemenea, vizita ministrului include și monitorizarea Centrului de Recuperare de la Lovrin și a Centrului Nedical pentru Copii și Tineret „Cristian Șerban” din Buziaș, evidențiind atenția asupra întregului sistem sanitar regional.


