Viitura a lovit cu putere Bocșa în doar câteva minute, lăsând în urmă curți îngropate în nămol, drumuri blocate și zeci de echipe de intervenție mobilizate contracronometru.
Viitura formată pe versanți a acoperit gospodăriile cu aluviuni de până la 20 de centimetri. DN58B, a fost blocat temporar, iar zeci de pompieri și voluntari intervin pentru înlăturarea efectelor. Județul Caraș-Severin, sub avertizări meteo și hidrologice.
O ploaie torențială care a durat mai puțin de 15 minute a provocat, luni după-amiază, o viitură puternică în orașul Bocșa, județul Caraș-Severin. Aproximativ 150 de gospodării din Bocșa și din localitatea Moldova Nouă au fost inundate după ce apele strânse pe versanți s-au revărsat cu forță asupra zonelor locuite.
Puhoaiele au adus cu ele cantități mari de aluviuni, noroi, pietriș, resturi vegetale, care s-au depus în curți și locuințe, formând straturi de până la 20 de centimetri grosime. Din fericire, nu au fost raportate victime, iar autoritățile nu au fost nevoite să evacueze populația.
Video. Agresorul Danei Roba s-a predat la poliție. A fost reținut pentru 24 de ore
În orele care au urmat, apele s-au retras natural, fără a fi necesare intervenții de pompare, însă gospodăriile au rămas acoperite de mâl și gunoaie, iar rigolele de scurgere au fost colmatate.
Până în această dimineață, echipaje formate din 21 de cadre ale Detașamentului de Pompieri Reșița și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa acționează în zonă pentru a sprijini acțiunile de curățare și degajare a aluviunilor.
Un alt efect major al ploii a fost blocarea temporară a drumului național DN58B, pe o porțiune de aproximativ 500 de metri, la ieșirea din Bocșa spre Timișoara. Apa s-a acumulat rapid, făcând imposibilă circulația auto.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, zona se află sub o informare de instabilitate atmosferică, valabilă până pe 9 mai, ora 10:00, cu posibilitatea emiterii unor avertizări de tip nowcasting.