Primăria a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest pentru 13 milioane de euro fonduri europene pentru noua linie de tramvai. Municipalitatea cofinanțează proiectul cu 8 milioane de euro
Timișoara continuă investițiile în infrastructura de transport public, cu accent pe mobilitate durabilă și regenerare urbană. Un nou proiect major a fost oficial lansat prin semnarea contractului de finanțare între Primăria Municipiului Timișoara și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest: „Linie nouă de tramvai Solventul – Gara de Nord”. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Vest, iar valoarea totală a investiției depășește 21 de milioane de euro, dintre care 13,2 milioane provin din fonduri europene nerambursabile.
„Este un proiect matur, cu toate documentele tehnice pregătite, iar acum, odată cu obținerea finanțării europene, suntem gata să lansăm licitația pentru execuție. Investim 13 milioane de euro din fonduri europene și completăm cu peste 8 milioane de euro din bugetul local – o contribuție semnificativă pentru un oraș care își asumă transformarea. Această investiție va schimba felul în care ne deplasăm în Timișoara și va conecta mai bine cartierele orașului, fie că alegem tramvaiul, bicicleta sau mașina”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Un nou coridor de mobilitate urbană pentru Timișoara
Proiectul vizează construirea unei linii de tramvai cu o lungime de peste 1,3 kilometri, ce va lega platforma industrială Solventul de Gara de Nord, una dintre cele mai importante porți de intrare în oraș.
Această linie va asigura o conexiune directă și rapidă între nordul municipiului și zona Calea Bogdăneștilor, traversând Pasajul Solventul, o infrastructură rutieră recent finalizată. În direcția sudică, linia se va extinde spre bulevardul Dâmbovița, cu sprijinul unui alt proiect complementar care presupune construirea unui nou pod peste canalul Bega.
Noul traseu nu va deservi doar tramvaiele. Proiectul prevede și amenajarea trotuarelor și a pistelor pentru biciclete cu o lățime de 2 metri, separate de carosabil prin spații verzi sau parapete de protecție.
Nod de transport integrat în vestul orașului
Noua linie de tramvai va deveni parte integrantă a unui nod de transport urban major, la capătul vestic al străzii Gării. Acolo se vor intersecta trei linii de tramvai din direcții diferite, asigurând transferuri rapide și eficiente între diverse cartiere ale orașului. Proiectul se aliniază investițiilor anterioare din zonă, printre care pasajul Solventul și dezvoltarea inelului IV de circulație, ce conectează strada Gării de bulevardul Dâmbovița.
Lucrările urmează să fie implementate în următorii doi ani și jumătate, termenul estimat pentru finalizarea proiectului fiind vara anului 2027.
Citește: Tragedie în lumea wrestling-ului. Hulk Hogan a murit!