IPJ Timiș s-a sesizat în urma apariției în spațiul public a unor imagini video în care se observă o agresiune fizică între o femeie și o persoană vârstnică
În data de 12 iunie 2025, în jurul orei 13:50, polițiștii orașului Jimbolia au fost sesizați de o femeie cu privire la un conflict familial petrecut în seara zilei precedente, 11 iunie 2025, în localitatea Jimbolia, județul Timiș.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a identificat persoanele implicate, două femei cu vârstele de 79, respectiv 53 de ani, care locuiesc la aceeași adresă din Jimbolia. Ancheta preliminară a relevat că altercația fizică a avut drept cauză un conflict legat de locuința comună.
Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. Ambele au declarat că nu doresc să depună plângere penală. Cu toate acestea, polițiștii s-au sesizat din oficiu și desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, în vederea clarificării situației și luării măsurilor legale corespunzătoare.
De asemenea, a fost completat formularul de evaluare a riscului pentru a determina necesitatea emiterii unui ordin de protecție, concluzia fiind că nu există un pericol iminent. Persoanelor implicate le-a fost oferită o cerere tip pentru emiterea unui ordin de protecție, în cazul în care vor decide ulterior să solicite această măsură.
Polițiștii din Jimbolia continuă monitorizarea situației familiale pentru prevenirea unor incidente viitoare. De asemenea, aceștia recomandă cetățenilor să apeleze la autoritățile competente în cazurile de violență domestică sau conflicte familiale.



