După lungi așteptări ale timișorenilor, zona Pasarelei Îndrăgostiților începe să fie restricționată. Măsură care dă oficial startul lucrărilor pentru reamenajarea sa într-un pod modern, destinat atât pietonilor, cât și bicicliștilor.
S-a început împrejmuirea perimetrului pentru siguranță, iar pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează etapa de relocare a utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă a vechii structuri.
Pentru a evita blocajele, autoritățile le recomandă bicicliștilor să folosească pistele de pe străzile adiacente, cum ar fi C.D. Loga, în timp ce pietonii au la dispoziție traseele alternative din zonă.
„Am început șantierul la noul pod pietonal și velo de la Parcul Copiilor. E al 3-lea pod, de la începutul anului. Constructorul a delimitat șantierul și restricționat accesul. Întâi mută rețelele și în zilele următoarea începe demolarea vechii pasarele. Noul pod pietonal și velo îl construim de la zero”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.













