Pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, activitatea se desfășoară intens, lucrările avansând simultan pe mai multe fronturi
Constructorii continuă execuția celor două tuneluri pe A1, dar și a podețelor, podurilor și pasajelor, unde se realizează armări, cofrări și betonări ale elementelor structurale. La tuneluri se lucrează atât pe intrări, cât și pe ieșiri, aflate în diferite stadii de execuție, iar la cel de-al doilea tunel au avansat inclusiv excavațiile din zona de tip cut&cover.
În această săptămână este instalat un sistem complex de monitorizare geotehnică, utilizat în timpul excavațiilor. Primele citiri realizate cu acest sistem au indicat că tunelul se comportă conform parametrilor tehnici prevăzuți.
Pe șantier sunt mobilizați aproximativ 800 de muncitori și 200 de utilaje. Lucrările sunt realizate de asocierea UMB Grup & Euro-Asfalt, antreprenorul desemnat pentru acest sector al autostrăzii.




