Atmosferă vibrantă pe 9 mai, în Piața Operei din Timișoara!
Câteva sute de persoane au participat la un miting pro-european, organizat cu prilejul Zilei Europei, sărbătorită anual pe 9 mai. Evenimentul a reunit cetățeni de toate vârstele, conduși de dorința de a reafirma angajamentul României față de valorile europene, democrație și respingerea oricărei forme de autoritarism.
Piața Operei a fost aleasă tocmai pentru simbolistica sa, fiind epicentrul Revoluției din 1989, când Timișoara a dat startul luptei pentru libertate și democrație. Participanții au fluturat steagul României și pe cel al Uniunii Europene, marcând importanța momentului și „unitatea în diversitate”.

„Cred că mi-a impactat foarte mult viața (n.r. apartenența României la UE) pentru că studiez la o universitate modernizată din fonduri europene, care are tot felul de programe pe care le organizează prin fonduri europene pe care le obțin. Am fost în țări europene cu universitatea, în schimb de experiență. Dacă nu eram în Europa cred că nu aș fi putut să fac toate astea (…) și cred că nu aș fi avut aceleași oportunități de dezvoltare”, a declarat o studentă prezentă la manifest.
Tensiunea dintre cele două scrutine prezidențiale s-a resimțit în stradă
Evenimentul a avut loc într-un moment de maximă tensiune politică, cu puțin timp înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, dintre George Simion și Nicușor Dan. Miza este una decisivă pentru direcția geopolitică a României în următorii ani. Mulți dintre cei prezenți și-au exprimat îngrijorarea față de riscul unei îndepărtări a României de la parcursul său democratic, occidental și o potențială apropiere de Est.
„Vrem să facem parte din comunitatea europeană în continuare, nu să mergem înapoi în timp. Cu ocazia asta îi invit pe toți cei care nu au fost la vot în turul 1, să iasă la vot acum, în 18 mai”, a declarat unul dintre participanți.

Organizatorii au subliniat că manifestația nu este doar o celebrare a Zilei Europei, ci și un apel ferm la implicare civică și responsabilitate democratică într-un moment-cheie pentru viitorul țării.
Evenimentul s-a desfășurat pașnic și s-a încheiat cu un apel la mobilizare masivă la vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.
