Revenirea la muncă după sărbători paralizează vestul țării. Cozi kilometrice, nervi întinși la maximum și ore pierdute pe drum
Odată cu încheierea sărbătorilor, românii întorși acasă pentru a fi alături de familie s-au pus din nou pe drum. Revenirea la muncă a adus însă un adevărat test de răbdare pentru șoferi, mai ales în vestul țării, unde traficul a devenit sufocant.
Pe drumul național DN 68A, la limita județelor Hunedoara și Timiș, circulația s-a desfășurat bară la bară pe mai mulți kilometri. Situația nu a fost mai bună nici pe autostrada A1, în special în zona Margina-Nădlac, unde coloanele de mașini s-au întins pe distanțe considerabile, iar ambuteiajele au ținut șoferii blocați ore în șir.
„Înainte de sărbători au fost valori duble de trafic, estimarea ar fi de circa 40 de mii de vehicule/zi. Cel mai probabil, in aceste zile vor fi valori similare de trafic. Șoferii pot folosi rute alternative daca ies din țară. Deva – Valea Mureșului DN 7 – A1 – Nădlac”, a declarat pentru Pagina de Timiș, Alina Sabou, purtătorul de cuvând al DRDP Timișoara.
Autoritățile recomandă șoferilor să manifeste prudență, să își planifice traseele din timp și să se înarmeze cu răbdare, avertizând că aglomerația ar putea continua și în orele următoare.

