Sechestrată, violată și agresată în plină stradă. Clipe de coșmar pentru o copilă de 14 ani, din județul Hunedoara. VIDEO

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
3 Min Read

O copilă de doar 14 ani din județul Hunedoara a trecut prin momente de coșmar, după ce ar fi căzut victimă unui tânăr de 21 de ani. Fata ar fi fost abuzată sexual și împiedicată să părăsească locuința individului, iar în momentul în care a reușit să iasă în stradă, a fost agresată fizic de acesta.

Scenele s-au petrecut în municipiul Petroșani. Din cercetările efectuate de polițiști, calvarul minorei a început acum trei zile, când tânărul din Petroșani ar fi întreținut raporturi sexuale cu minora în vârstă de 14 ani.

Ulterior, în cursul zilei de 21 iunie, în timp ce fata se afla la tânăr acasă, acesta ar fi sechestrat-o, împiedicând-o să părăsească locuința. Coșmarul nu s-a oprit însă aici, după ce minora a reușit să plece din casă și a ajuns în stradă, individul a mers după ea și a agresat-o fizic.

Oamenii legii au intervenit în acest caz, iar față de agresor a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

,,Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 21 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal și viol săvârșit asupra unui minor.

Polițiștii Municipiului Petroșani au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore, la data de 22 iunie a.c., față de un bărbat de 21 de ani, domiciliat în aceeași localitate.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, la data de 20 iunie 2026, tânărul ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră de 14 ani, domiciliată în Lupeni. Totodată, potrivit verificărilor efectuate, în data de 21 iunie a.c., în timp ce se afla la domiciliul tânărului, acesta ar fi împiedicat-o să părăsească locuința, iar după ce a reușit să părăsească imobilul, în momentul în care a ajuns în stradă, ar fi agresat-o fizic.

Bărbatul reținut pentru 24 de ore a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru loviri sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal și viol săvârșit asupra unui minor”, transmite IPJ Hunedoara.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns