Scene periculoase, ieri seară, pe străzile din Giroc, unde șase minori, toți cu vârste sub 15 ani, au gonit cu trotinetele printre mașini, au făcut slalom prin trafic și s-au ridicat într-o roată. În plus, aceștia le adresau gesturi obscene șoferilor.
Copiii s-ar fi strecurat cu viteză printre autoturisme și ar fi intrat de mai multe ori pe contrasens, spre disperarea conducătorilor auto care au fost nevoiți să frâneze brusc pentru a evita un impact. Speriați de ceea ce se putea întâmpla în orice clipă, mai mulți oameni au alertat autoritățile și au cerut intervenția poliției.
La scurt timp, agenții au reușit să oprească grupul de minori și să îi identifice. Polițiștii spun că astfel de momente se pot transforma rapid într-o tragedie și fac un apel direct către părinți să își supravegheze copiii atunci când folosesc trotinetele în trafic.
„Facem un apel către părinți: Nu așteptați să primiți un telefon de la spital sau de la poliție pentru a înțelege gravitatea situației”, au transmis polițiștii comunei Giroc.



