Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce se afla în saună. În incintă se mai afla și un tânăr, care ar fi plecat speriat după incident, fiind ulterior chemat de polițiști de la domiciliu pentru a da declarații despre cele întâmplate
O seară obișnuită de relaxare s-a transformat într-o tragedie, la Baza Sportivă Politehnica 2, situată pe strada Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu, unde un bărbat în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața în sauna complexului.
Un tânăr aflat și el în saună a observat că bărbatul nu se simte bine, însă nu a conștientizat pericolul care avea să urmeze, așa că a părăsit sauna. Ulterior, acesta a fost chemat de polițiști de la domiciliu pentru a da declarații despre cele întâmplate. Angajații bazei sportive au fost cei care au descoperit cadavrul bărbatului și au sunat de urgență la 112.
,,La data de 25 februarie 2026, în jurul orei 21:05, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că unui bărbat i s-ar fi făcut rău în saună, la o bază sportivă de pe strada Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu”, transmite Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Citește și: Asasinii bărbatului incendiat în propria casă din Ciacova, trimiși în judecată. Ce spun procurorii despre crimă
La fața locului au ajuns în scurt timp medicii de pe ambulanță, care, din nefericire, nu au mai putut face nimic pentru victimă, decât să constate decesul.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au demarat verificări pentru a stabili toate cauzele și împrejurările producerii tragediei.